16 September, 2012

Povestea lui Harap Alb

Imaginile de mai jos (6x6 cm, 6x8 în unele cazuri) fac parte din lucrarea mea de atestat - de la sfârşitul liceului - pe vremea când se potcovea puricele cu 99 de ocale de fier si sarea până la cer şi ne aducea poveşti despre cum va fi la universitatea de artă. Mai departe de atât nici nu cutezam să ne închipuim că există ceva.










Sunt lucrate în era dinaintea photoshopului (şi fotografiate, pentru că nu aveam scanner). Nu pot să decid dacă îmi plac sau nu - şi nu despre asta e vorba. Dar cel mai tare mă impresionează faptul că îmi amintesc perfect fiecare linie, fiecare decizie, fiecare costum.

De ce am simţit nevoia să le caut? Pentru că şi acum, la o sută de ani distanţă, tot asta fac - ilustraţii la poveşti româneşti.

2 comments:

Raluca said...

Pai sunt minunate, dar cum spui si tu - mai grozav e ca iti amintesti deciziile. Dupa cati ani de studiu se incheaga un stil? Sau oare nu se incheaga niciodata, se transforma permanent? Ma uitam cu drag la "Puiul de intuneric" si vedeam naturalete, dar nu stiam ii care sunt predecesorii... Eu sunt la inceput si inca imi formez gusturile si judecata artistica, asa ca e o lectie buna, multumesc :)

so.so said...

uaaa bai! foarte faina combinatia de hasura colorata pe fundalul jucat, omul urs pare viu.