27 December, 2011

Gulliver chiar avea dreptate

...Marco Polo si Simbad de asemenea.
Minciuni, născocirea, invenţia fantastică sunt singurele instrumente cu adevărat capabile să descrie călătoriile. Nu există nici o altă cale de a explica, pentru a trezi în altul emoţia oglindă emoţiei tale. Orice descriere fidelă a realităţii realitâţii  nu face decât să trezească în celălalt un colaj de imagini deja văzute, chipuri familiare şi cautări pe google, cărţi poştale bidimensionale, un mod la îndemâna oricui de a îmblânzi necunoscut prin înecare în banalitate. Şi asta pentru că profunzimea nu este dată de adâncime, ci de emoţia nexplicabilă, de senzaţie de disconfort, de mirare, de sentimentul care-ţi stăruie în piept mult după ce imaginile s-au şters din amintire. 

Şi astfel, dacă vrei cu adevărat să-ţi istoriseşti călătoriile, trebui să minţi, să vorbeşti despre oamenii cu cap de câine, despre uriaşi şi pitici, despre mustăciosul cu cap de pasăre şi măciulie de argint pe care l-ai văzut în tramvai.










Imagini extrase din jurnalul călătoriei mele în Strasbourg.

25 December, 2011

Sărbători fericite!



Şi amintiri din toamna asta, în acelaşi timp. 

16 December, 2011

Cangurul

...sau Maria învaţă să deseneze animale - partea a doua

Desen realizat pentru o brosură a concursului Cangurul (ah, copilăria contraatacă, ce greu era concursul, mereu am ieşit din el cu convingerea ca nu sunt geniu).

10 December, 2011

Gulliver avea dreptate


Imagine extrasă dintr-un proiect despre călătorii, călători şi ciudăţenii fireşti.

31 October, 2011

George se întoarce!

Cu entuziasm, şi de data aceasta în limba română!
Mai ţine-ţi voi minte The Book of George? Ei bine, due to popular demand, Cartea lui George va apărea în limba română. Lansarea este pe 5 noiembrie la ora 20, la Control Club din Bucuresti. Va fi urmată de un concert Sillyconductor, autorul soundtrack-urilor de pe site-ul thebookofgeorge.com
 
În completare, veţi avea parte şi de o galerie de portrete ale personajului principl, văzut de fiecare din cei 20 de autori. Aici, un preview:



(click pentru portretul lui George as a little kid, desenat de Ileana)
Voi reveni cu mai multe date când voi şti de unde poate fi cumpărată cartea.

10 September, 2011

Vară, soare, pisici


Ilustraţie 100% digitală. Tabletă grafică sau nu, tot e greu să desenezi animale...

09 September, 2011

Ştiţi ce am făcut vara asta?

...ei na, am stat în faţa calculatorului şi am desenat!


... studii de documentare iniţială...



...studiu de personaj în culoare - 


...studii pentru personajul principal...


Şi o pagină finală! Ta-naaaa!
(Fontul e făcut de mine.)

Povestea (romanul grafic, s`il vous plaît!) se numeşte "Foire de Nuit"  şi va apărea ca e-book la Editura Makaka înainte de sfârşitul lui 2011. Cu puţin noroc, va apărea şi în română şi engleză, nu doar franceză... 

13 July, 2011

05 July, 2011


Vă prezint cu entuziasm revista Reper, un proiect ambiţios al Samirei Natour la care mi-a facut mare plăcere să particip.

Mai multe informaţii găsiţi aici.

Şi iată ilustraţiile mele, ce însoţesc un articol al Elenei Tudor.


02 June, 2011

Regele Lear

Există lucruri cu care te tot întâlneşti de-a lungul vieţii şi de fiecare dată se înfăţişază altfel privirii. În categoria asta intră pentru mine piesele lui Shakespeare. Sunt scrise într-o engleză înfiorător de greu de citit, dar foarte uşor de priceput (de aceea, nu trebuie citite, ci văzute la teatru), mare parte din jocurile de cuvinte s-au pierdut odată cu evoluţia limbii (o parte incredibil de mare, practic tot ce vorbesc personajele e cu dublu/triplu înţeles, tot timpul). Şi cu toate acestea, valoarea pieselor de teatru rămâne neschimbată, iar subiectele, surprinzător de actuale.



Astăzi, despre regele Lear. Cand eram mică, credeam că e varianata englezească la Sarea în bucate, doar cu final trist (finalul trist a fost de fapt o găselniţă de-a lui Shakespeare, care tare i-a supărat pe cei care au pus piesa în scenă sute de ani după aceea, atât de tare încât de cele mai multe ori se juca într-o varianta happy-ending, Cordelia nu moare, tronul îi revinde lui Edgar şi cei doi se căsătoresc).

Apoi am crescut mai mare şi am citit (în Freud) ca este vorba de fapt de teama de moarte - simbolizată de Cordelia, şi cu care regele nu se poate împăca, ratându-şi astfel destinul. Pentru că singurul mod în care poţi învinge moartea e să o accepţi/alegi. După Freud, despre asta e vorba şi în Neguţătorul din Veneţia (momentul alegerii casetelor), şi în Cenuşăreasa şi în Sarea în bucate.

Tablourile lui Baba mi-au zis că e o piesă despre dictatori şi nebunie, un soi de Toamna patriarhului. Prin extrapolare, poate fi despre Putere, în toate manifestările ei. Sau poate e despre Alzheimer, despre momentul în care pierzi tot ce ai, tot ce eşti, tot ce-ţi aminteşti. Sau poate ca e despre Nietzsche şi Dumnezeu care moare. Sau poate ca nici măcar nu este despre Regele Lear, ci despre Cordelia, o poveste cu contra-morală despre cum demnitatea şi refuzul de a linguşi, încăpăţânarea de a fi stejar şi nu trestie duce în final la sfârşitul lumii.

Fiind vorba de Shakespeare, piesa e, desigur, despre toate acestea deodată. Şi despre perspectiva vizuală pe şapte planuri de adâncime în exprimarea literară (momentul în care Edgar îi descrie unui Gloucester orb faleza abruptă şi imaginară). Şi despre părinţi şi copii. Şi despre nebunie. 

24 May, 2011

Iluzionistul

   ... un film trist. De asemenea, un film egoist. Dar nu egoismul rapace al tinereţii, ci cel neputincios şi resemnat vieţii care începe după ce copii au plecat şi câinele a murit. 
Iluzionistul este cel de-al doilea film de lung metraj regizat de Sylvain Chomet, cu scenariul  adaptat după ultimul scenariu al regizorului, actorului şi scenaristului francez Jacques Tati.


   Un magician de mâna a treia se pomeneşte , în urma unui act de generozitate deghizat într-un truc, în rolul de tată al unei fete de la ţară. Ea s-a decis să-l urmeze prin lume pentru că, nu-i aşa, el poate face orice cu magia lui.

   Timpul trece şi iluzionistel îşi contină jocul, fără a dezvălui vreodată că în spatele magiei se ascunde munca, pe alocuri umilitoare şi tot timplu invizibilă a părintelui care nu se îndură să rupă vraja. Timpul trece şi fata se îndrăgosteşte... şi atunci magicianul pleacă mai departe, lăsând în urmă un bilet, there are no magicians. 




   Titlul este un joc de cuvinte, pentru că filmul nu prea are în fapt legătură cu magia, dacă vă stârneşte în minte imaginea tabloului lui Magritte sau dacă vă aşteptaţi la supranatural, atunci veţi fi dezamăgiţi. Are în schimb legătură cu iluzia, cu cercul protector pe care părinţii îl desenează cu duioşie în jurul copiilor. Şi mai are legătură cu omul invizibil, cel care lucrează nevăzut de nimeni şi pentru căre nu există nici o recompensă, niciodată. Şi nici consolare. 

   Pe scurt, e povestea unui părinte. Iar fotografia pe care protagonistul o poartă cu el mereu, împărtăşindu-ne-o doar la final, confirmă faptul că e o poveste care se repetă iar şi iar. Şi e oarecum surprinzător să vezi perspectiva paternă. Mama care suferă că-i plecă copii e devenită oarecum clişeu, o percepi mai degrabă ca simbol decât ca drama individuală. Dar protagonistul filmului se construieşte întâi ca personaj, şi apoi ca tată, astfel încât, prin empatie, drama lui devine dureroasă.

07 May, 2011

Bucureşti

 ...sau cum să-ţi însăilezi propriile amintiri din mai nimic. Pentru că l-am căutat în memoria mea şi am găsit altceva. 


Oras fantomă. Am trecut totdeauna prin el în fugă, am stat mai mult în vieţile altora decât pe străzi, am rătăcit în amintirile unei studenţii care nu era a mea, am trecut prin promisunea unei minuni exotice care a eşuat de fiecare dată să se împlinească.

Aşa că nu e de mirare, că atunci cănd am avut de ilustrat Bucureştiul, m-am pomenit încercând să surprind un oraş inventat, un oraş care există după skyline-ul cenuşiu şi nu foarte "sky", dincolo de eternele anunţuri cu "traficul azi în capitală...", un oraş pe care l-am întrezărit din colţul ochiului, dar care s-a tremurat şi s-a prefăcut în altceva de fiecare dată când m-am apropiat să mă uit mai bine.                                                      


Undeva pe parcurs mi-am amintit de Craii de Curtea Veche sau, mai exact, nu mi-am amintit, pentru că memoria e trădătoare, aşa că m-am pomenit cu o stafie de roman rescris de la cap la coadă, cu o acţiune incertă dar cu o atmosfera neliniştitoare, boemă, vals funerar şi muzică lăutărească, nuvelă fantastică, în care supranaturalul se deghizează în banal. Probabil că nu erau numai craii, probabil era şi un pic de Eliade. Poate şi alte lucruri.

Şi de aici am pornit la drum.

14 April, 2011

Pădurea fermecată



Din seria exerciţii creative şi poveşti pe care într-o bună zi am sa le spun...

...bucătăria...

08 March, 2011

Povestea lui George continuă...

...cu povestea celor 20 de autori în interviul Ioanei Moldoveanu de pe Vice.

04 February, 2011

Întrerupem programul pentru... PUBLICITATE!
Score this design: "Sleeping Labyrinth," to help it get printed on Threadless!

" />

01 February, 2011

George şi vânzătorii ambulanţi

Când eram mică, venea la uşă un nene să vândă câine de porţelan, cu irefutabilul argument că a cumpărat şi vecina de la 3. Apoi mai venea o cerşetoare cu un copil, un rus cu bătătoare de covoare şi oamenii cu Biblia. Cum n-aveam voie să deschid necunoscuţilor - trebuia să-mi car scaunul din bucătărie să mă uit pe vizor - intrau toţi în categoria de străini cu care nu vorbeşti, laolaltă cu lupul din Scufiţa Roşie.
Privind retrospectiv, cei cu Biblia mi se par cel mai greu de înţeles. Ei erau singurii care vorbeau de medicamente miraculoase împotriva morţii, a bătrâneţii, a suferinţei, cortrabalansându-le în acelaşi timp cu diferite versiuni asupra focului iadului. Erau singurii care încercau să cumpere terenul iluzoriu al credinţei personale şi să construiască pe el echivalentul spiritual al unui McDonalds.
Toţi erau de acord că trăim vremea falşilor profeţi. Toţi erau siguri că ceilalţi sunt falşii profeţi. Problema e că, dacă pe cer se va afişa Game Over, şi noi vom fi tot aici, cu toţii vor fi avut, oareşcum, dreptate.

Imaginea face parte din The Book of George

26 January, 2011

George - capăt de linie

"George dies" - am primit mesajul pe la sfârşitul lui august. Treaba mea era să spun cum (întreaga poveste pe The Book of George). Era imposibil să nu sesizez ironia sorţii - cam de 3 ani de zile tot fac benzi desenate despre moarte, la modul cel mai filosofic cu putinţă (de exemplu. alt exemplu. alt exemplu. alt exemplu. mama zice că exagerez). Dar să-mi scriu singură scenariul - adică să-l omor eu pe George, asta era altă poveste. Mai ales că eu tot vorbesc de autenticitate - nu poţi să spui o poveste fără să te legi de ceva senzaţii, ceva emoţii, ceva amintiri din trecutul tău.
Întîi mi-am adus aminte că din copilărie (în fine, anul 3 de facultate) eu voiam să fac o bandă desenată după La Ţigănci a lui Eliade. Apoi mi-am adus aminte de un roman al lui Liviu Rebreanu. Un călugăr se plimbă prin sate vestind sfârşitul lumii. Şi moare la data stabilită. Cinci puncte cui îmi spune ce roman era.
Dar mai ales mi-am amintit de Sfârşitul Lumii, aşa cum mi-l povestea bunica mea. Cum pe atunci timpul era mult mai scurt (ieri, azi şi mâine), apocalipsa mi se părea inevitabilă. Am renunţat din start să mă fac doctoriţă - nu avea nici un rost, doar avea să vină Împărăţia lui Dumnezeu azi mâine şi oamenii vor fi veşnic tineri şi fericiţi.

Şi de aici povestea a început să se închege.
Era clar. Trâmbiţele aveau să fie înlocuite de anunţul "abonatul GSM" şi apocalipsa avea să vină la bloc.

25 January, 2011

The Book of George


...este un album colectiv de bandă desenată românescă, proiect finanţat de Institutul Cultural Roman prin programul Cantemir şi publicat/coordonat de Hardcomics. Cartea va fi prezentată la Festivalul de Bandă Desenată de la Angouleme.

Dar cine este George? Aceasta a fost întrebarea la care au trebuit să răspundă - în bandă desenată - participanţii. Despre George se ştia că are 33 de ani şi e bucureştean... în rest, s-a tras la sorţi. Ileana, de exemplu, a primit Copilăria lui George, Alexandra - George at the Gallery, iar eu am fost cea care a închis uşa şi a stins lumina: Moartea lui George.

Găsiţi cartea în format electronic aici.


23 January, 2011

Memorie şi nostalgie


Ilustraţiile, realizate pentru o poveste despre prietenie, mare si despărţiri, sunt aici cu rol de pretext. Vreau să vorbesc de fapt despre nostalgie şi memorie, nu ca refugiu melodramatic, ci ca ingredient activ. Sigur, poţi să faci ilustratii fără să apelezi la amintirile tale, fără să ai ca reper o senzaţie autentică. Poţi chiar să spui, ei, senzaţii autentice, de parca monştrii ar exista cu adevărat şi ar trebui să-i desenăm nu din imaginaţie, ci din memorie. Poţi să ridici din umeri şi să spui, ei sinceritatea în artă, imediat o să ajungem la filosofie de cafenea şi la subiecte precum frumuseţea şi adevărul.
Dar dacă nu recurgi la memorie (o memorie subiectivă, stim cu toţii că era o vreme când monştrii erau cât se poate de adevăraţi), ilustraţia va eşua în locuri comune, vom vedea cei trei copii bucălaţi şi fericiţi şi cele două prinţese disniene la infinit - pentru că şi unii şi celelalte sunt de fapt semne, convenţii, normări ale imaginarului copilăriei. Sunt, de asemenea, imagini inofensive, deloc memorabile, al căror scop este să umple spaţiu cu descriere seacă şi să nu-i pună părintelui mari probleme. Sunt drăguţe, dar nu impresioneză.

Pe de altă parte, se pare că marea din imaginile mele va fi mereu Marea Neagră.

12 January, 2011

Hamsteri adevăraţi

Un alt proiect la care am participat, de data aceasta o carte pentru copii scrisă de Voicu Bojan, pe care au fost invitaţi să o ilustreze mai mulţi ilustratori (Paul Mureşan, Răzvan Anton, Bogdan Stănescu, Mircea Drăgoi, Camelia Popa, Ana-Maria Gruia, Kovacs Katalin, Lucia Mărneanu, George Roşu şi cu mine).

Coperta, realizată de Mircea Drăgoi

...şi Speedy, hamsterul care-a fost dat în grija mea.