03 September, 2009

Lecturi subiective - Citadela

Orice lectură este o apropriere. Cărţile pe care le-am citit sunt/devin ale mele, deoarece sunt rezultatul unui context, cine eram, ce amintiri adunasem şi care era sistemul meu (evident efemer) de credinţe. În continuare - despre Citadela lui Saint-Ex, aşa cum am citi-o eu prima dată.
Antoine de Saint-Exupery era francez şi pilot şi a scris Micul Prinţ (carte pe care Carlo Frabetti o exilează în cercul al şaptelea al iadului, pentru violenţă - anume îi îndeamnă pe copii la sinucidere. Ceea ce dovedeşte o dublă eroare, Micul Prinţ nu e o carte pentru copii, e despre copilărie, ceea ce e cu totul şi cu totul altceva, doi, dacă citeşti şi ţi se pare că e despre un copil care se sinucide cu ajutorul unui şarpe, ai cam ratat cartea. E ca şi cum ai spune că Bătrânul şi marea e despre un pescar ratat).
Revenind la Saint-Ex, cam atât ştiam eu despre el când am început să ciesc Citadela. Ediţia mea nu avea nici prefaţă, nici postfaţă, începea pe a doua pagina şi se termina pe ultima. Şi era despre - ei bine, nu sunt foarte sigură despre ce era, iar sentimentul de mister e cel mai frumos cadou pe care mi l-a oferit.
Scrisă la persoana întâi, se înfăţişează ca o culegere de cugetări, scrisă de un rege/împărat/conducător al unui popor din deşert. Am găsit poveşti misterioase, despre deşert şi caravane, despre duşmani şi iscoade, despre războaie, oraşe şi grădinari. Am găsit jumătăţi de poveşti, personaje simbolice, geometri şi vulpi de deşert. Dacă e o carte cu sfaturi pentru lideri, dacă e un soi de Evanghelie după Iisus (într-un sens distilat şi foarte simbolic), dacă e o continuare la Micul Prinţ, dacă e un caiet de însemnări al autorului - nu contează.
Şi nu mă interesează. Uneori e frumos să contempli de la distanţă, superficial poate, dar fără să-ţi baţi capul cu anatomia hermeneutică. Uneori aproprierea şi memorarea subiectivă a lucrurilor care ţi-au făcut plăcere, a cioburilor cu pontenţial, a frazelor scrise pe limba ta, toate acestea sunt mult mai importante - cuvântul nu e bun, e mult prea serios - plăcute. E plăcerea unui colecţionar de la 1700, nu a omului de ştiinţă, e plăcerea acumulărilor cvasi-arbitrare, e plăcerea comorii de nimicuri.

Asta a fost prima lectură. A doua lectură... ei bine... nu am mai avut răbdare. Eram altcineva, furasem ce era de furat, şi între timp aflasem destule despre viaţa autorului ca să traduc totul în nuanţe autobiografice.

No comments: