02 June, 2009

Magnus

...sau Veronica se pregăteşte să moară (şi nimeni nu are nimic împotrivă)

Magnus e un film de Kadri Kõusaar (26 de ani, regizoare) -primul film estonian selectat la Cannes (Un certain regard). E, în acelaşi timp, povestea unei tânăr care vrea să se sinucidă. Mesajul e asemănător cu acela din It's all about love, al lui Thomas Vinterberg: se moare din lipsă de iubire. Copil, suferind de o boală de plămâni, Magnus învaţă să trişeze moartea prin jocuri (dacă fac cinci genoflexiuni, n-am să mor azi). Tânăr, se foloseşte de aceleaşi jocuri ca să o atragă. Şi asta pentru că nu reuşeşte să iubescă şi nu se simte iubit (părinţii, divorţaţi, mama, isterică cu iubiţi pasageri, tatăl, iubitor de viaţă, droguri şi petreceri). Tot filmul (uşor plictisitor, pentru că deznodământul e previzibil) se concentrează pe imposibilitatea comunicării între tată şi fiu; primul încearcă, dar nu foarte tare, să-i trezească celui de-al doilea cheful de viaţă (secvenţele amintesc oarecum de Blow al lui Ted Demme). Şi în final, Magnus anunţă că e ziua potrivită (dacă pasărea se opreşte din cântat, am să mor azi) şi dispare în pădure, în timp ce tatăl rămâne, îndurerat dar resemnat la marginea luminişului.
Despre ce e filmul acesta? Despre tinerii care sunt pe cale de dispariţie din cauza neputinţei lor de a se integra/adapta în societate? Despre umanitatea care a pierdut sensul noţiunii de părinte? Despre cei din Europa de Est care fac filme mai mişto (şi mai artistice, şi mai profunde etc) decât cei din vest?(Eu una nu m-am putut gândi decât la un singur lucru, ce urâte pot să fie blocurile, cum să nu te deprime cumplit...)
Filmul - pe care începutul îl anunţa inspirat din fapte reale - se încheie cu un fel de mărturisire(în cheie destul de lejeră) a tatălui şi cu revelaţia că, dintre toţi, acesta nu era un actor, ci chiar părintele unui tânăr sinucigaj(termenul e dur - avem mai mult de-a face cu o dispariţie, cu o descindere în neant decât cu o sinucidere macabră, bună pentru ştirile de la ora cinci). E o încheiere oarecum revoltătoare (filmul e interzis în Estonia din cauza implicării actorului-tată), brutală şi care sparge magia cinematografiei. În mod straniu, pentru mine a fost încheierea care a salvat filmul, l-a transformat din artă în manifest. Ce fel de manifest? Poate unul pentru încercarea de a realiza comunicarea, conexiunea, legătura între fiinţele umane.
.
...da, da, e TIFF-ul la Cluj...

No comments: