29 September, 2008

Elefanţelul curios

... sau copilăria contra-atacă...




Ilustraţii pentru un concurs de carte pentru copii din Polonia. Realizate într-o zi, mai ales in Photoshop şi oarecum în amintirea glorioşilor ani de linogravură...

26 September, 2008

Schimbarea apelor - încheiere


Sensul unei povestiri este în mintea celui ce o citeşte. Vorbeam data trecută de intelectualul prins în vâltoarea luptei ideologice şi a nebuniei sociale. Dar poate că adevăratul înţelept nu este acela care luptă, care opune rezistenţă, ci cel care pricepe că realitatea este o iluzie. Cel care înţelege că are toate atribuţiile demiurgice necesare pentru a controla lumea. La urma urmelor, ceea ce percepţia ne înfăţişează ca fiind realitatea este doar rezultatul procesării - subiective, parţiale, arbitrare - a unor stimului externi. Şi atunci - adaptabilitatea devine nelimitată, pentru că normalitatea nu există. E un joc - iar cea mai frumoasă jucărie din lume este cubul de lemn, nu prin însuşirile sale fizice, ci prin posibilităţile pe care le dă imaginaţiei.
Apa cea nouă este apa mântuirii, iar omul care şi-a făcut rezerve din apa veche este adevăratul nebun, cel care refuză să vadă nuanţele, refuză eterna schimbare sinonimă cu viaţa.

20 September, 2008

Schimarea apelor - mai departe



Orice poveste are ca primă menire încântarea auditoriului. Dar dincolo de plăcerea evadării din obişnuit în fantastic, o poveste nu face altceva decât să transpună experineţe umane în cuvinte alese cu grijă. Ne aflăm de fapt în faţa unui sistem de codificare.

Dacă privim astfel lucrurile, Schimbarea apelor vorbeşte despre nebunia colectivă. Şi ce va face înţeleptul când cei din jurul său se vor aduna sub flamura unei idei şi vor porni măcelul în numele "binelui"? Alege exilul? Alege moartea? Alege apa cea nouă? ...nazismul şi comunismul bântuind Europa, promiţănd utopia... Ce va face înţeleptul când toţi în jur vor fugi să de ascundă, convinşi că cerul urmează să se prăbuşească peste ei? Cât timp va rezista el contaminării cu certitudini absurde?

18 September, 2008

Schimbarea apelor

E o poveste veche, pe care am găsit-o în Cercul Mincinoşilor, şi care apare şi în Veronica se pregăteşte să moară. O profeţie spune că omenirea este ameninţată de o secetă nemaivăzută, iar după ce toate apele vor seca, din cer va coborî o apă noua, care-i va înnebuni pe oameni. Un singur înţelept îşi adună rezerve, pe care le păzeşte cu străjnicie. Profeţia se îndeplineşte, şi toţi ceilalţi oameni beau din apa cea nouă. Înţeleptul se trezeşte înconjurat de nebuni. Singura problemă este că, în lumea astfel alcătuită, el le apare ca un nebun tuturora. În final, nemaiputând suporta singurătatea, îşi abandonează rezervele şi se îndreaptă şi el spre fântânile oraşului...
Ilustraţiile le-am făcut în acuarelă, apoi le-am prelucrat în Adobe Photoshop. Şi tot timpul m-am gândit la Terry Gilliam

14 September, 2008

Bătrânul care citea romane de dragoste

Mai poetic spus - Un viejo que leía novelas de amor, de Luis Sepulveda. Nu titlul m-a atras, ci promisiunea unei replici sud-americane la Bătrânul şi marea lui Hemingway. Am citit cu răbdare şi, recunosc, o doză de snobism, prefaţa. Astfel am aflat ca Sepulveda aparţine post-boomului literaturii din America de Sud, aşadar se caracterizează printr-o distanţare de complexitatea "realismului magic" al lui Gabriel Garcia Marquez sau Mario Vargas Llosa.
Toate bune şi frumoase.
Am citit cartea.

Povestea e simplă şi înduioşătoare. Undeva în pădurea amazoniană, un străin ucide câţiva pui de tigru, declanşând astfel furia răzbunătoare a mamei. Un bătrân vânător, refugiat în lumea romanelor de dragoste, se pomeneşte antrenat într-o luptă împoriva convingerilor sale. Victoria îl lasă dezgustat. Tigroaica ucisă pare un animal nobil, oamenii par nişte intruşi nesăbuiţi, incapabili să priceapă regulile convieţuirii în natură. Cartea are ceva din Povestaşul lui Llosa, ceva Puterea şi Gloria lui Graham Green, ceva din Antecume a lui André Cognat. Şi am găsit şi frânturi care aduceau a Marquez.
E un roman frumos, e un roman poetic, e mai ales un roman uşor de citit. Prea uşor. Momentele de graţie nu durează mult, pasajele înduioşătoare se derulează prea abrupt. În afară de bătrân, restul personajelor sunt ridicol de unidimensionale, iar acţiunile lor de un cvasi-absurd nejustificat. Am priceput că guvernatorul a fost distribuit în rolul "the stupid white man", dar de ce le-a venit aşa de uşor şi celorlalţi membrii ai expediţiei să-l abandoneze pe bătrân în pădure, sub pretextul că se va descurca mai bine singur, rămâne un mister. Oricum, mi s-a părut o carte prea repede scrisă.
Şi-n suflet mi se naşte bănuiala că am avut de-a face cu un produs de fast-food al literaturii. O formă de carte adaptată omului multilateral dezvoltat. Acestui nou specimen de homo sapiens i se oferă ceva care să nu-i consume mult timp (mie lectura mi-a luat o zi), ceva tipărit cu un corp de litera mare şi cu spaţii generoase pe lateralele paginilor. Nu literatură prostă, nici vorbă, dar înzestrată doar cu potenţial latent de capodoperă. Pentru că omul contemporan are un attention span cât o pauză publicitară, iar intelectualul (căci cine altcineva ar mai lua o carte în mână, acum în era rezumatelor pe wiki?) nu poate face excepţie de la regulă. Trebuie să înghită fără să mestece, să ia o pauză de cultură ca o pauză de ţigară, sfâşiat între demonul spiritualităţii şi demonul utilului.
Nu merge aşa. Refuz să fiu păcălită. Cărţile care exclud necesitatea recitirii mă dezamăgesc. Mă întorc la realismul magic pe care Sepulveda sustine că-l depăşeşte. Să nu confundăm foiletoanele cu romanele, şi nici destinul tragic, sau jurnalismul, sau activităţile Greenpeace cu marea literatură.

10 September, 2008

Culoare în curtea şcolii

A fost odată o şcoală. Iar lângă ea se aflau vreo zece garaje, pline de inscripţii... um... motivaţionale? microbistice?... în fine, nu foarte educative...
Şi atunci... s-a nascut PLANUL. A fost nevoie de: omul cu ideea (Aneta Surducan :D) care a coordonat proiectul, ajutată de clasa aVII-a A (devenită între timp a VIII-a), de un sponsor (Procter&Gamble) şi de o mână de voluntari (ok, poate două mâini). Ce voiau ei să facă? GRAFFITI în curtea şcolii!
Iată schiţa si ce a devenit ea:


Voluntarii la muncă! Şi dacă tot vorbim de ei, hai să vedem cine au fost. Etapa de proiectare: Iulia Rob, Dana Matei, Dafina Moşuţan, Mădălina, Ileana şi Maria Surducan. Realizarea: Ludmila Ciorici, Iulia Rob, Maria şi Ileana Surducan...

Iată ce-a ieşit!