10 December, 2008

Glorioasa Fanzină

O fanzină este o revistă - de bandă desenată, de exemplu- creată de amatori. Este realizată cu minimum de mijloace şi se distribuie gratuit. În cazul nostru, miza este promovarea romanului grafic (altfel spus, a benzii desenate) în România (ok, avem 200 de exemplare -hai să zicem, promovarea în Cluj, pentru moment :D). Totul a pornit de la un atelier de creaţie organizat la Cluj de Centrul Cultural Francez şi Facultatea de Litere, iar iniţiatoarea proiectului a fost Ileana. La primul număr au participat în ordine alfabetica Oana Dobre, Alexandra Gavrilă, Raluca Popan, Iulia Rob, Maria Surducan, Ileana Surducan, Johan Troianowski şi Împăratul Utopic al Balcaniei.

01 December, 2008

HomemadeFair

În 13 decembrie va avea loc la Casa Tranzit (Cluj-Napoca) prima ediţie a HOME MADE FAIR (mai multe despre eveniment aici). Vă prezint povestea afişului, de la primele variante (surse de inspiraţie pentru prima imagine si a doua)...

...la schiţele pentru varianta finală...

Afişul trebuia să sugereze atmosfera anilor 20 şi a stilului deco. Se pare că la vremea aceea toată lumea dansa charleston. Iată şi poza care a slujit drept sursă de inspiraţie.

28 November, 2008

Richard al III-lea

...sau cronica unei experienţe subiective.
Vorbesc despre Richard al III-lea, de William Shakespeare, în regia lui Tompa Gabor. Am văzut piesa titrată, aşadar dimensiunii postmoderniste a regiei i s-a suprapus propria mea receptare fragmentată. Dar necesitatea decodărilor simultane pare să fie o cerinţă a secolului în care trăim, deci măcar aici aveam antrenament.
Textul a fost scris în perioada în care barocul desăvârşea înlocuirea perspectivei dogmatice raţional-divine cu cea individuală, sentimentală şi angoasată. Problema conducătorului, a liderului politic e tratată adesea de Shakespeare, dar niciodată cu atâta cruzime ca în Richard al III-lea. Decorul piesei întruchipează un muzeu al orori, al crimei, o metaforă deloc transparentă pentru Istorie. Personajele pozitive lipsesc cu desăvârşire, iar monarhul luminat nu există nici măcar la nivel de posibilitate. Femeile si copiii nu există nici ei (decât cu valoare de semn sau ca voce a justiţiei divine, ale cărei blesteme - eficiente - nu schimbă de fapt nimic). Marile seducătoare sunt Puterea şi Moartea. Şi Televiziunea (sau Mass-media). Am apreciat interpretarea postmodernă, jocul video şi referirile la starea de fapt contemporană. Richard acceptă umil încoronarea în cadrul unei emisiuni televizate regizate pentru prostime, atacul inamicilor este transmis in direct, simultan, pe toate canalele şi în final avem imaginea "stadionică" a noului conducător -ras în cap, ochelari de soare, lanţ cu cruce. Lăsaţi orice speranţă, voi ce intraţi aici.
În final - un singur regret. Aducerea în contemporaneitate se face mai degrabă raţional decât intuitiv-empatic. Sunt impresionată, înţeleg, provocarea intelectuală mă încântă. Dar nu mă seduce. Poate că, din perspectiva mea de cetăţean al apocalipsei, e greu să mă mişte teatrul ticăloşiei umane. Îl contemplu, îl analizez, mă prefac scandalizată, dar în fapt singura mea reacţie e de indiferenţă. E tot ce poate să facă sistemul meu de autoprotecţie.

21 November, 2008

Cenuşăreasa











Prima vacanţă mare studenţească m-a găsit ocupată tot cu Cenuşăreasa - linogravură de data aceasta. În total, au fost 16 plăci, din care 8 ilustraţii. Am avut ambiţia să gravez şi textul - în oglindă - ce mai, o adevărată distracţie!

18 November, 2008

Cenuşăreasa extraterestră









Şi iată nişte imagini aproape arhaice... una dintre primele mele "cărţi" - si una dintre primele apariţii ale omuleţilor. Realizată în vremea liceului - şi a alfabetelor imaginare, în tuş pe hârtie cretată.

10 November, 2008

Kit de relaţionare



De cele mai multe ori socializarea seamănă cu un carnaval, în care măştile se prefac necontenit. Jocul nu exclude sinceritatea, doar îngreunează comunicarea. Şi iată aici mereu schimbătoarele faţete ale fiinţei umane - simţiţi-vă liberi să le combinaţi după placul inimii. Întreg proiectul a fost astfel alcătuit încât să imite un joc "chinezesc", din acela ieftin, cu piese de lemn şi instrucţiuni indescifrabile, un joc pe care nu şti să-l foloseşti, dar o faci oricum. Realizate în linogravură, piesele au fost destinate participării la Bienala Internaţională de Gravură Experimentală .

31 October, 2008

Pseudo-manuscrise -partea a III-a




Aceasta a fost prima carte pe care am realizat-o de la un capăt la altul. Am străbătut conştiincioasă tot procesul de legatorie (bookbinding), cu ochii pe un tutorial e pe internet. Iar apoi, timp de câteva luni, am purtat cărţulia cu mine peste tot, desenând în momentele de linişte sau plictis. Subiectul - textele sacre, aşa cum le reconstituie memoria, adică amestecând laolaltă mituri, povestiri biblice şi basme.

28 October, 2008

Pseudo-manuscrise - partea a II-a


Cartea - inspirată vag de un model corean - spune vizual povestea adnotată a Cinei de Taină.

16 October, 2008

Pseudo-manuscrise - partea I




Pentru mine, progresul tehnologic nu a făcut decât să sporească fascinaţia faţă de "obiect". Lumea virtuală, cu toate meritele ei nemaipomenite, se mulţumeşte să existe in potentia, ca un soi de fantomă utilă. Pe de altă parte, obiectul - şi mă refer aici mai ales la carte - conferă o dimensiunea concretă informaţiei şi presupune un ritual al atingerii. De aici, ideea pseudo-manuscriselor, inspirate din textele sacre ale umanităţii. Cartea a fost realizată manual - din hârtie de mătase şi calc.

15 October, 2008

Textele sacre




Există o perioadă în copilărie în care primeşti lumea cu ochii şi sufletul deschis, în care realitatea şi fantasticul se întrepătrund şi posibilitatea unei graniţe este de neconceput. A fost momentul în care am descoperit eu Biblia, şi am acceptat-o ca pe o uriaşă carte de poveşti. Nici întâlnirea cu ordinea birocratică a religiei, nici rebeliunea adolescentină împotriva normelor şi nici cinismul filosofic al maturităţii nu au reuşit să şteargă prima impresie. Aşa cum s-au imprimat în memoria mea, textele sacre sunt surprinzătoare, stranii şi misterioase, pentru că refuză popasul în finaluri cu adevărat fericite, pentru că se răsucesc neaşteptat în felurite înţelesuri. Dar mai ales pentru că îşi păstrează, în ciuda secolelor petrecute sub tortura interpretărilor absolutiste, un sens profund - care poate fi doar intuit şi niciodată pe deplin capturat în cuvinte. Sau în imagini.

01 October, 2008

Jurnalul unui om dezamăgit

Am terminat de citit Jurnalul unui om dezamăgit de W.N.P. Barbellion, pseudonimul literar al lui Bruce Frederick Cummings. Cartea are în spate o poveste neobişnuită, desfăşurată în Anglia începutului de secol XX. Un tânăr cu o sănătate fragilă, pasionat de ştiinţele naturii, este respins la examenul medicat pentru înrolare – suntem în vremea Primului război mondial. Află că suferă de scleroză în plăci. Jurnalul său, început în copilărie, devine un fel de fortăreaţă împotriva distrugeri iminente.
Ştiam toate aceste lucruri când am început lectura, nu ştiam însă la ce să mă aştept. Scrierile unui tânăr victorian bolnăvicios? Ale unui geniu trădat de destin? Care era secretul imensului succes de care s-a bucurat cartea? Citat în prefaţă de Mircea Vasilescu, Martin Edmond pomeneşte asemănarea cu un weblog. Dar e mai mult de atât.
Ştim cu toţii că omul şi umanitatea sunt două lucruri diferite. Aparenţa şi esenţa nu coincid. Dar peste toate acestea, prea multe filme, prea multe reclame, prea multă mass-media ne-au imprimat iluzia că fiinţa umană ca prototip este înzestrată cu constanţa şi logica dramatică a unui personaj de film. Că normalitatea înseamnă a trăi aşa, a simţi aşa, a reacţiona aşa. Anume simplist. Previzibil. Că umanul înseamnă alb, negru şi o mulţime de griuri între. Ori fiinţa individuală se simte alienată contemplând normele. Se simte colorată. Comunicare -cu sensul de comuniune- este atât de dificilă, deci fiecare om se simte o insulă. Poate succesul cărţii se datorează tocmai gradului mare de empatie ce se stabileşte între narator şi cititor. Revelaţiei că şi celălalt e un caleidoscop de senzaţii, de impresii, de sentimente oscilante.
Asta pentru că Barbellion e sincer, autocompătimitor şi autoironic, orgolios şi timid, nostalgic şi cinic, toate deodată. Tragedia îl doboară, ca apoi să lase brusc loc unor clipe de extaz. Nu se oboseşte să fie coerent în trăiri, pentru că nu scrie o piesă de teatru, ci se descrie cu precizie de osciloscop. Nu scrie din postura geniului care-ţi împărtăşeşete memoriile, “scrie pentru acum, ştiind că nu are sens să se adreseze posterităţii” (Martin Edmoind). Mai mult, în lumea simţurilor atrofiate, cartea este un imn pentru contemplare, pentru bucuria dezinteresată a contopirii cu natura prin observare ei, pentru trăirea intensă.
În final, probabil că cel mai mult mi-a plăcut senzaţia de victorie pe care o lasă cartea, o senzaţie ce derivă din întregul ei şi nu dintr-o răsucire epică. Nu o victorie reputată împotriva “a ceva” (fie acel ceva destinul, boala sau războiul), ci o victorie în sine, rezultată din simpul act de a fi trăit.

Elefănţelul curios - cartea








29 September, 2008

Elefanţelul curios

... sau copilăria contra-atacă...




Ilustraţii pentru un concurs de carte pentru copii din Polonia. Realizate într-o zi, mai ales in Photoshop şi oarecum în amintirea glorioşilor ani de linogravură...

26 September, 2008

Schimbarea apelor - încheiere


Sensul unei povestiri este în mintea celui ce o citeşte. Vorbeam data trecută de intelectualul prins în vâltoarea luptei ideologice şi a nebuniei sociale. Dar poate că adevăratul înţelept nu este acela care luptă, care opune rezistenţă, ci cel care pricepe că realitatea este o iluzie. Cel care înţelege că are toate atribuţiile demiurgice necesare pentru a controla lumea. La urma urmelor, ceea ce percepţia ne înfăţişează ca fiind realitatea este doar rezultatul procesării - subiective, parţiale, arbitrare - a unor stimului externi. Şi atunci - adaptabilitatea devine nelimitată, pentru că normalitatea nu există. E un joc - iar cea mai frumoasă jucărie din lume este cubul de lemn, nu prin însuşirile sale fizice, ci prin posibilităţile pe care le dă imaginaţiei.
Apa cea nouă este apa mântuirii, iar omul care şi-a făcut rezerve din apa veche este adevăratul nebun, cel care refuză să vadă nuanţele, refuză eterna schimbare sinonimă cu viaţa.

20 September, 2008

Schimarea apelor - mai departe



Orice poveste are ca primă menire încântarea auditoriului. Dar dincolo de plăcerea evadării din obişnuit în fantastic, o poveste nu face altceva decât să transpună experineţe umane în cuvinte alese cu grijă. Ne aflăm de fapt în faţa unui sistem de codificare.

Dacă privim astfel lucrurile, Schimbarea apelor vorbeşte despre nebunia colectivă. Şi ce va face înţeleptul când cei din jurul său se vor aduna sub flamura unei idei şi vor porni măcelul în numele "binelui"? Alege exilul? Alege moartea? Alege apa cea nouă? ...nazismul şi comunismul bântuind Europa, promiţănd utopia... Ce va face înţeleptul când toţi în jur vor fugi să de ascundă, convinşi că cerul urmează să se prăbuşească peste ei? Cât timp va rezista el contaminării cu certitudini absurde?